În primul rând, pentru a putea răspunde la prima întrebare adresată în titlu menționăm faptul că albirea dentară se realizează doar în umra unei consultații făcute de către medicul stomatolog. Acesta va stabili cauza colorării dinților pacientului, alegând astfel metoda cea mai potrivită.
Cât despre întrebarea “cum?” precizăm încă de pe acum faptul că tratamentul de albire se realizează exclusiv cu ajutorul produselor profesionale ce pot fi găsite doar într-un cabinet stomatologic. Nu recomandăm sub nicio formă efectuarea procesului de albire dentară folosind produse procurate în urma reclamelor tv, din reviste sau chiar din magazine nespecializate, deoarece acest lucru prezintă riscuri majore pentru sănătatea dumneavoastră dentară.
Înaintea desfășurării unui proces de albire dentară recomandăm pacienților să efectueze un control dentar cu ajutorul căruia medicul stomatolog va putea stabili starea generală de sănătate a pacientului, va examina gingiile și țesuturile moi din cavitatea bucală, precum și dinții, obturațiile și lucrările dentare prezente.
Metodele de albire
Prima metodă pe care o vom prezenta este albirea activată de o sursă de lumină. Aceasta implică aplicarea unei bariere gingivale fotopolimerizabile inerte ce are rol de protecție a țesuturilor moi, urmată de aplicarea gelului de albire care are în compoziție peroxid de hidrogen (25-35%). Acesta va fi așezat pe suprafața dinților și expus ulterior unei surse de lumină ce poate fi o lampă cu halogen sau laser.
Albirea internă sau intradentară se efectuează doar în cazul dinților devitalizați, ce au fost supuși anterior unui tratament endodontic. Comparativ cu albirea clasică, ce albește dinții de la exterior la interior, albirea internă acționează exact invers, fiind necesare mai multe ședințe în care este aplicat gelul de albire. Coloratiile nedorite ale acestor dinţi apar în principal datorită dentinei, smalţul este relativ transparent, iar orice schimbare survenită la nivelul acesteia va schimba felul în care arată dintele respectiv. Motivele pentru care un dinte se poate colora dinspre interior sunt multiple, de la un accident, necroză sau gangrena pulpei dentare până la materialele folosite de stomatologi în trecut, sau corectitudinea cu care s-a realizat obturaţia dintelui respectiv.
Este important de știut faptul că nu orice dinte decolorat poate fi albit prin intermediul acestei proceduri și că singura persoană în măsură să decidă asupra aplicării și eficienței sale este medicul dentist.
Primul lucru care se va face în vederea începerii acestui tratament este o radiografie a dintelui, urmată de tratarea cauzei ce a condus la decolorare: de exemplu, refacerea obturației de canal efectuate necorespunzător dacă acest lucru este posibil. Mai departe se va îndepărta întreaga plombă coronară până la țesutul dentar sănătos, se va sigila obturația de canal cu un ciment sau compozit și se va introduce substanța de albire în cavitatea coronară a dintelui.
Agentul de albire este închis cu ajutorul unei obturații temporare și lăsat timp de câteva zile în interiorul dintelui, urmând ca tratamentul să fie repetat la un interval de tip indicat de medicul dentist. Atunci când dintele capătă în sfârșit culoarea dorită se va reface anatomia dentară din punct de vedere funcțional și fizionomic.
Rezultatele pot varia de la o persoană alta şi în funcţie de cât de afectat era dintele respectiv . Uneori dintele poate rămâne uşor diferit că nuanţă, însă mult mai alb că înainte, iar diferenţele nu se pot observă decât după un examen minuţios.
Trebuie mentionat totusi ca albirea dentara nu este niciodata garantata, ci ea depinde foarte mult de structura dentara si de pigmentii acumulati si ca există posibilitatea ca reluarea tratamentului de albire internă să fie necesară în anumite cazuri după o anumită perioadă, de regulă câţiva ani.
Înainte și după albire
Igienizarea dinților prin detartraj și periajul profesional pentru curățărea acestora sunt esențiale înainte de orice procedură de albire. La finalul tratamentului recomandăm ca pacienții să evite consumul de cafea, cola, ciocolată, cacao, vin roșu sau alte băuturi cu un conținut ridicat de coloranți preț de 48 de ore. De asemenea este posibil ca în primele trei zile să apară o ușoară sensibilitate a dinților, însă tratamentul de albire nu este dăunătoar pentru dinți în măsura în care nu se abuzează de el.
Cât durează efectul albirii dinților
Efectul unei albiri profesionale poate dura de la câteva luni la câțiva ani, însă acesta diferă de la o persoană la alta. Menținerea sa depinde în egală măsură de obiceiurile alimentare ale fiecărui pacient în parte, precum și de cazul în care acesta este sau nu fumător. În cele din urmă menționăm că nu există soluții de albire a dinților cu un efect permanent.