CE IMPLICĂ PREVENIREA ȘI TRATAMENTUL ORTODONTIC PRECOCE

Elite City Dent

CE IMPLICĂ PREVENIREA ȘI TRATAMENTUL ORTODONTIC PRECOCE

Începem acest material prin a vă recomanda ca prima consultație ortodontică a copilului să nu se facă mai târziu de vârsta de 7 ani, ci înainte.

Un astfel de tratament poartă numele de tratament ortodontic precoce și poate fi urmat de către copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, fiind indicat pentru prevenirea sau corectarea problemelor ce țin de ocluzie (mușcătură).

Printre cauzele ce stau la baza problemelor întâmpinate de la vârste mici amintim factorii genetici, pierderea prematură a dinților de lapte sau obiceiurile vicioase precum sugerea degetului, respirația pe gură. Ca obiectiv principal în această etapă a tratamentului ortodontic, este combaterea acestor obiceiuri vicioase.

În dentiția mixtă (copii 6-12 ani) când pe arcadele dentare există atât dinți de lapte cât si dinți permanenți obiectivele tratamentului urmăresc continuarea îndepartarii obiceiurilor vicioase dacă acest obiectiv nu a fost atins până la acestă varstă, corectarea poziției celor două maxilare unul față de celălat, si corectarea poziției dinților care au erupt până în acest moment.

Ca părinte îți recomandăm să fii atent la următoarele aspecte și, în cazul în care este necesar, să apelezi la o consultație ortodontică: obiceiurile de sugere a degetului sau a altor obiecte, de mușcare a buzelor, a obrajilor sau a limbii, respirația pe gură, persistența dinților de lapte sau pierderea lor prematură, maxilarele sau dinții disproporționați, ori probleme în ceea ce privește mușcarea și masticatia alimentelor.

Copiii sunt în această perioadă în faza de dezvoltare când atât țesuturile moi, cât și oasele sunt mai maleabile, astfel că perioada pentru tratamentul anomaliilor severe este una optimă. Printre avantajele oferite de acest tratament amintim încrederea de sine a copilului sporită, riscul de fracturi dentare, carii și probleme ale gingiilor redus, durata eventualului tratament ortodontic scăzută, dar și faptul că dinții și poziția maxilarelor pot fi influențate mai ușor.

De asemenea dacă dinții de lapte se pierd prematur este important ca spațiul necesar erupției celor permanenți să fie păstrat, astfel încât aceștia să nu erupă în poziții incorecte. Nu în ultimul rând acest tip de tratament poate preveni intervențiile chirurgicale ce au ca scop aducerea dinților incluși pe arcadă sau a celor ce vor să corecteze problemele de poziție și dezvoltare a maxilarelor. Tocmai de aceea controalele periodice la medicul dentist și la specialistul ortodont sunt foarte importante, astfel încât problemele să poată fi depistate încă din fazele inițiale.

De ce să apelezi la un tratament ortodontic timpuriu

În primul rând pentru că în perioada de creștere intervenția asupra dezvoltării maxilarelor și asupra apariției dinților definitivi într-o poziție normală este mai ușoară. De asemenea, pentru că vorbirea corectă și masticația corespunzătoare trebuie obținute la vârste cât mai mici, iar o mușcătură incorectă poate duce ulterior la apariția unor probleme de alimentație. Totodată e important de notat faptul că dinții înghesuiți sunt dificil de igienizat și pot duce la apariția cariilor ori a problemelor gingivale încă din copilărie, iar problemele de natură ortodontică vor influența la rândul lor creșterea și dezvoltarea maxilarelor, dar și a celorlalte oase ale feței.

Care sunt măsurile pe care le poți lua pentru prevenire și interceptare

Primul tip de prevenție la care ne raportăm este cea prenatală, realizată prin intermediul unor investigații asupra moștenirii genetice și a stării de sănătate a mamei, dar și prin evitarea stresului fizic și psihic. În cadrul acestui subiect momentul nașterii este unul foarte important.

Urmează prevenirea postnatală, ce implică urmărirea creșterii și dezvoltării osoase, a funcției musculare de către medicul pediatru și cel ortodont. Aici un rol foarte important îl are alimentația naturală (suptul la sân).

Odată cu erupția dinților temporari este important ca să se mențină sănătatea acestora cu ajutorul unei igiene corecte, dar și a sigilărilor dentare ce au ca scop prevenirea apariției cariilor, dar și tratamentul acestora. Totodată obiceiurile vicioase amintite anterior pot duce la un dezechilibru muscular la nivelul cavității orale, fiind un factor extrem de important în ceea ce privește dezvoltarea anomaliilor dentare și maxilare.

Prin diagnosticarea și tratarea precoce a unei anomalii vom putea să ghidăm erupția dentară către o poziție cât mai favorabilă și să menținem spațiul necesar erupției pe arcată a dintelui definitiv, în cazul în care cel de lapte este pierdut prematur. Sunt și situații în care un tratament precoce este necesar ca urmare a poziției promeninente a incisivilor superiori, supuși astfel la traumatisme precum fracturile dentare sau avulsiile.

Foarte important de reținut este și faptul că un tratament precoce poate reduce sau chiar elimina nevoia unui tratament ortodontic în perioada adolescenței.

Nu în ultimul rând menționăm faptul că principiile unui tratament ortodontic sunt aplicate la fiecare fază de dezvoltare și la nivelul fiecărei ramuri stomatologice, indiferent că vorbim de tratamentul cariilor sau de tratamentele protetice de înlocuire a dinților absenți, menținerea spațiului pentru dinții definitivi în cazul pierderii precoce a celor temporari, sau extracția acestora în caz că sunt reținuți mai mult decât este necesar si interferă cu erupția normală a dinților definitivi.

Prevenția și tratamentul precoce stau la baza principiilor de sănătate din punct de vedere ortodontic, iar descoperirea anomaliilor dentare și maxilare încă din stadiul inițial poate influența semnificativ creșterea și dezvoltarea osoasă.