Pentru a putea face în mod corect o trecere în revistă a malocluziei trebuie să începem bineînțeles cu o definiție a acesteia. Malocluzia, sau închiderea incorectă a gurii se referă atât la deficiențele poziției statice a acesteia, atunci când ținem gura închisă, precum și la mișcarea incorectă din timpul masticației. O astfel de situație poate fi întâlnită atunci când există o inconcordanță a arcadelor sau o poziționare incorectă a dinților pe acestea, mai exact malocluzia apare în momentul în care dinții sunt greșit aliniați și/sau există o relație anormală între dinții celor două arcade dentare. Anomaliile de ocluzie pot fi o problemă atât din punct de vedere estetic și psihologic, precum și funcțional.

Cele mai evidente semne ale malocluziei sunt de ordin estetic și se datorează înghesuirii sau încălecării dinților, precum și apariției unor „mușcături” anormale (de exemplu, ocluzia inversa). Cu toate acestea, malocluziile ușoare nu produc vreun simptom, însa afecțiunile severe pot determina disconfort la mușcat sau mestecat, tulburări ale vorbitului, dificultăți la înghițire, abraziuni anormale a suprafeței dinților sau afectări ale țesutului de suport, osul și gingia. Dacă dinții nu sunt aliniați corect, aceștia pot duce la apariția durerilor în articulațiile mandibulare, iar din cauza igienei orale îngreunate, malocluzia poate favoriza apariția cariilor sau a afecțiunilor gingivale.

Care sunt cele mai frecvente probleme de ocluzie?

În cele ce urmează vă vom prezenta o serie de probleme de ocluzie pentru care vă recomandăm să cereți sfatul unui medic specialist. Acestea includ dinții inferiori mai proemintenți decât cei superiori, buzele ce nu pot acoperi incisivii de sus din cauza faptului că aceștia sunt ieșiți în exterior, golul dintre cele două arcade dentare chiar și atunci când ocluzia este complet efectuată, dinții de sus ce îi acoperă pe cei de jos când gura este închisă, precum și dinții tociți inegal, asimetrii, înclinații nefirești și orice tip de disproporție între oricare dintre maxilare și restul feței sau unul față de celălalt și în oricare alt caz în care dinții de sus nu se întâlnesc corect cu cei de jos.

Cum se stabilește un diagnostic?

Pentru a vă putea recomanda un tratament adecvat, medicul ortodont apelează inițial la o serie de radiografii specifice. Diagnosticul include de asemenea și încadrarea anomaliei în clase standardizate, după cum urmează:

1. Clasa I: malocluzia este rezultată din malpoziția dinților (înghesuiri, nealinieri), crossbite când dinții de pe cele două arcade se petrec nefiresc în plan vertical.
2. Clasa II: overjet cand dinții de sus din față sunt orientați înainte, rezultând un spațiu mare între dinții de sus și cei de jos în cazul unei ocluzii efectuate complet sau mușcătură inversă datorată orientării dinților de sus către interior.
3. Clasa III: poziția dinților posteriori nu corespunde de la o arcadă la alta, iar incisivii de pe cele două arcade se întâlnesc în loc să se acopere parțial.

Tipuri de abordări în cadrul tratamentului malocluziei

Deoarece în majoritatea cazurilor malocluzia este moștenită genetic, ea nu poate fi prevenită; poate fi, însă, depistată la timp, iar acest lucru va duce la scurtarea duratei de tratament. Acesta diferă de asemenea și în funcție de perioada în care este efectuat, cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât șansele de reușită sunt mai mari. În mare, un tratament ortodontic implică exercitarea unei presiuni controlate asupra dinților și a maxilarelor, pe o durată lungă de tip, cu scopul de a se obține un rezultat dezirabil atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Pentru acest lucru se folosesc în majoritatea cazurilor aparatele dentare specifice: aparate ortopedice dentofaciale și aparate pentru extensia arcadei. Procedurile adjuvante comune pot include la nevoie extracții dentare pentru a face loc reorientării dinților pe arcade.

Există și situații, precum cel ce implică prognatismul sever al maxilarului, al mandibulei sau chiar al ambelor, în care este necesară asocierea tratamentului ortodontic cu cel chirurgical (chirurgie ortognata). De asemenea sunt situații în care este recomandată utilizarea gutierelor nocturne.

I. Tratamentul malocluziilor la copii

La copii înghesuirea dinților este o tulburare destul de frecventă. Tratamentul nu poate începe, însă, înainte ca medicul ortodont să efectueze o examinare amănunțită asupra pacientului, punând întrebări despre starea sa de sănătate. Urmează partea de examinare a dinților și a țesuturilor orale, radiografiile dentare și pozele cu fața și cu dinții pacientului, precum și realizarea unei amprente dentare în vederea confecționării unui model de gips pentru studiul cazului.

Abia apoi medicul specialist va putea stabili un diagnostic corect, urmat de tratamentul adecvat. Înghesuirea este cauzată de lipsa spațiului, iar de obicei primul pas este cel de creare a spațiului suplimentar prin înlăturarea unui dinte, de preferat un dinte de lapte. Pentru ca malocluzia să fie tratată se vor folosi aparate ortodontice formate din fire metalice fixate pe dinți. Aceștia își pot reveni la poziția corecta ca urmare a presiunii constante efectuate asupra lor.

În cazul în care malocluzia are forma unei tulburări de ocluzie se vor indica aparate ce o pot ajuta să se repoziționeze corect față de maxilarul superior. Tratamentul malocluziilor în perioada de creștere este cel mai eificient deoarece repoziționarea dinților și a maxilarelor se face mult mai ușor.

II. Tratamentul malocluziilor la adulți

Și în cazul adulților principiul este același, exceptând faptul că durata este mai mare, de minimum 2 ani. Este important să știți că aparatele pot îngreuna periajul dentar, așadar va trebui să acordați o atenție sporită igienei orale.

Aparatele ortodontice de repoziționare a mandibulei nu sunt eficiente la adulți, astfel că în acest caz va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Deoarece dinții tind să revină la poziția inițială după terminarea tratamentului se va folosi un aparat de contenție ce trebuie purtat o perioadă ce poate varia între câteva luni și chiar câțiva ani.

Eficacitatea tratamentului malocluziei

Eficiența unui tratament de malocluzie este mai mare atunci când vârsta pacientului este mai mică, deoarece inconcordanța arcadelor poate fi corectată mai ușor în perioada de creștere datorită consistenței și a rezistenței osoase. Mai mult, maxilarele cresc până la vârsta de 8 – 10 ani, astfel că o problemă sesizată în timp poate beneficia de un tratament interceptiv. De altfel, durata și rezultatul tratamentelor variază în funcție de vârstă, de gravitatea problemei precum și de tipul de aparat ales.

Profilaxia malocluziei și educația pacienților

În mod normal presiunea este distribuită omogen în momentul în care mușcăm, însă dacă acest lucru nu se întâmplă pot apărea complicații ale danturii, ale musculaturii și ale încheieturii mandibulei. Acestea afectează atât mobilitatea, cât și tratamentele stomatologice uzuale și creează neplăceri, dureri de cap, probleme digestive sau digicultăți de vorbire. Așadar malocluzia nu este doar o problemă estetică.

Chiar dacă problemele ocluzale pot părea mici, ele determină consecințe deosebit de grave de-a lungul timpului. Pentru a le identifica în mod exact va trebui să apelați la o consultație stomatologică. O astfel de problemă depistată în perioada de început poate beneficia de o rezolvare mai ușoară, mai puțin costisitoare, mai puțin invazivă și mai puțin traumatizantă.

Medicul stomatolog trebuie vizitat în mod regulat, iar un diagnostic de ocluzie dentară normală nu exclude definitiv apariția malocluziei în viitor.