Aproape tuturor ni se îngălbenesc dinții, în mod cert. Putem vorbi despre o îngălbenirea dinților uniformă sau doar despre câteva pete galbene, maronii sau gri ce apar pe diverse porțiuni ale smalțului dinților, însă aspectul igienei dentare nu trebuie neglijat.
În termeni medicali, acest lucru poartă numele de discromie dentară (sau colorație dentară), iar cauzele sale sunt diverse, mai mult sau mai puțin obișnuite. Chiar dacă în prezent există numeroase tehnici moderne de albire a dinților, credem că e important să prezentăm acest aspect pornind de la cauzele care duc la îngălbenirea lor.
Principala cauză a îngălbenirii dinților este tutunul
Probabil că cel mai des ați întâlnit acest fenomen la fumători. Ei bine, da, dacă v-ați gândit să corelați cele două aspecte, tutunul și dinții galbeni, să știți că ați avut dreptate! Desigur, nu vorbim despre toți fumătorii, ci in principal doar despre cei cronici, care fumează peste 15 țigări pe zi. Vinovată pentru acest lucru este nicotina, care are o culoare gălbuie, de unde rezultă și modificarile pe care le determină cu privire la culoarea dinților. E important să rețineți că îngălbenirea dinților din față la fumători poate interveni în ciuda unei igiene dentare riguroase.
O altă cauză pentru îngălbenirea dinților ar putea fi igiena orală deficitară
Trebuie spus că o igienă orală deficitară favorizează formarea plăcii dentare, iar acest lucru înseamnă automat colorarea dinților. Dacă periajul nu este efectuat corect sau cu regularitate smalțul dinților capătă o culoare gălbuie; același lucru este valabil și în cazul în care nu folosiți ața dentară, care poate curăța zonele greu accesibile periuței de dinți. Nu uitați să vă schimbați periuța de dinți o dată la două luni, să folosiți o pastă de dinți corespunzătoare, apă de gură și ață dentară pentru a avea în permanență un zâmbet alb și frumos!
Băuturile cu un conținut ridicat de cofeină cresc riscul de îngălbenire a dinților
Cel mai adesea îngălbenirea dinților e determinată de factori externi, iar aici includem băuturile și alimentele consumate de oameni. Ne referim în principal la băuturile cu un conținut ridicat de cofeină, precum cafeaua sau unele sortimente de ceai (de exemplu ceaiul negru). De altfel, chiar și vinul, ciocolata și alimentele cu un conținut bogat de acizi (precum citricele) pot contribui la apariția colorațiilor dentare. O categorisire și mai generală ar fi aceea a băuturilor închise la culoare, precum vinul roșu, sucurile de fructe sau chiar berea. Sfatul nostru este să vă clătiți de fiecare dată după ce beți unul dintre aceste lichide, pentru a atenua eventualele efecte nedorite! Acestea pot fi evitate și dacă beți cu ajutorul unui pai, deoarece băutura nu mai vine în contact direct cu dinții.
Una dintre cauze pentru îngălbenirea dinților este inevitabila înaintare în vârstă
Ei bine, acesta este un argument destul de puternic pentru îngălbenirea dinților, la fel cum este și destul de greu de evitat. Chiar dacă acordați o atenție deosebită igienei dentare, pe măsură ce îmbătrâniți structura dinților se schimbă. Din cauza faptului că smalțul se subțiază, persoanele cu vârstă înaintată prezintă pete pe dinți, motiv pentru care până și alimentele pot contribui la îngălbenirea danturii mai puternic decât în cazul persoanelor tinere. E important să știți că dentina are culoarea naturală galbenă, astfel că indiferent de faptul că folosiți cu regularitate periuța de dinți, apa de gură și ața dentară, atunci când smalțul se subțiază, culoarea aceea devine din ce în ce mai vizibilă. Chiar dacă dinții vor rămâne în continuare puternici și sănătoși, pe măsură ce înaintați în vârstă strălucirea zâmbetului va începe să dispară.
Dinții se pot îngălbeni și în urma afectarii dintelui
Atunci când un dinte este lovit, acesta este traumatizat și se poate colora mai închis decât ceilalți. Prezenţa fisurilor în structura smalţului, poate favoriza impregnarea diferiţilor pigmenţi, determinând colorarea dintelui. De asemenea, materialele cu care sunt realizate obturațiile (plombele) pot cauza colorări la rândul lor. Obturațiile de amalgam, de exemplu, determină o culoare gri-cenușie, în timp ce obturațiile dinților devitali (care nu mai au nerv viu) se ingălbenesc în timp; dinții cu necroză, netratați pot deveni galben-maronii. În acest caz, poate fi necesar tratamentul canalului radicular și nu doar o albire a dinților. Chiar dacă aceasta poate avea efect pe un termen limitat, un dinte de o culoare diferită trebuie neapărat tratat de medicul stomatolog.
Aveți grijă la medicamentele luate în mod excesiv, pot determina îngălbenirea dinților
Unele tratamente medicamentoase pot schimba aspectul dinților dacă sunt luate în mod abuziv. E vorba de antibiotice precum tetraciclina sau doxacilina, care sunt interzise gravidelor și copiilor sub opt ani, fiind considerate responsabile pentru culoarea gălbuie a dinților. Totodată medicamentele antihistaminice, dar și cele luate pentru tratarea hipertensiunii arteriale pot avea efecte asemănătoare asupra danturii. Sfatul nostru este să înlocuiți, atunci când este posibil, medicamentele cu alternative naturiste!
Perioada de formare a dinților este un moment cheie
Pentru că smalțul dentar al copiilor este încă în formare înaintea împlinirii vârstei de 8 ani, acesta este vulnerabil la diversele substanțe care l-ar putea îngălbeni și care ar putea persista in perioada maturitații. Așa cum spuneam mai sus, dacă unui copil îi este administrată o cantitate mare de tetraciclină, dinții acestuia pot dobândi o culoare de la galben-brun până la un gri-albastru. Tot aici trebuie adusă în discuție și fluoroza, situația în care copiii înghit mult fluor, în special din pasta de dinți cu care se spală, iar acest lucru poate duce la apariția unor pete sau linii albicioase pe dinți. Chiar și femeile gravide trebuie să evite substanțele despre care am discutat până acum, deoarece efectele lor nocive se pot manifesta și asupra embrionului.
Evitați fluorul în exces!
După cum spuneam, fluorul în exces nu este deloc benefic danturii. Acesta este prezent atât în apa pe care o bem, cât și în pasta de dinți și, chiar dacă în general este bun pentru dinți, într-o cantitate prea mare poate determina apariția unor pete. Noi vă sfătuim să nu folosiți o cantitate mai mare decât mărimea unui bob de mazăre atunci când vă spălați pe dinți și vă recomandăm să nu faceți exces de apă bogată în fluor, precum și de diverse suplimente care conțin această substanță !